Fundaţia Iaşi – Capitală Culturală Europeană a lansat campania Ambasadorii Iaşi
2021
. Săptămâna aceasta vă prezentăm următorii trei ambasadori care susţin candidatura
oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.

„Iașul respiră culturã. Primul teatru național din țară, prima universitate, ambele au pornit de
la Iași. Eminescu, Creangă, Alecsandri sunt doar o parte dintre cei care s-au lăsat inspiraţi de
poezia şi de frumusețea Iașului. Pentru mine rămâne mereu acasă, un oraș în care tinerii au un
cuvânt de spus, unde se întâmplă an de an festivaluri de teatru, film, întâlniri ale artiştilor
plastici sau ale scriitorilor de prestigiu. Inima Moldovei, cu un real potențial pentru a fi
Capitală Europeană a Culturii.” Olimpia Melinte, actriţă

Absolventă a Facultății de Teatru din cadrul Universității de Arte „George Enescu” Iași,
Olimpia Melinte este una dintre cele mai talentate și cunoscute actrițe ale generației sale.
După ce a debutat în rolul principal din lung metrajul „Cele ce plutesc” (r. Mircea Daneliuc),
obținând o dublă nominalizare la Premiile Gopo 2010, Olimpia a impresionat prin prestațiile
din scurtmetrajele Luizei Pârvu, “Draft 7” și „My Baby” și din filmul italian de lungmetraj
„Șapte fapte de milostenie” prezentat în festivalurile de la Locarno, Annecy, Vilerupt și
Marrakech, care i-a adus un premiu pentru actorie la Bobbio Film Festival în Italia. A câștigat
premiul Revelation of the Year la Gala Uniunii Actorilor din Spania (prima distincție acordată
vreodată unui român) pentru dublul rol și a fost nominalizată la Premiile Goya în 2014 la
categoria „Revelația anului”. Anul 2014 i-a adus popularitatea cu rolul Roxi din filmul
„Selfie” și cu rolul principal din lungmetrajul de debut “Planșa/ It takes two to fence” care i-a
adus o nominzalizare la Premiile Gopo 2015, la categoria „Cea mai bună actriță într-un rol
principal dintr-un lungmetraj de ficțiune”.

„Bucuria în Iași încă e autentică. Încă te mai poți bucura de mirosul teilor din Copou,
ascultând muzică de operă în stația de tramvai.
Liber să reciți sub teiul lui Eminescu și să povestești la bojdeuca lui Creangă. Să faci o cruce
la Sfânta Parascheva și să te minunezi de dantela Sfinților Trei Ierarhi. Să te cultivi din cele
vechi ale Junimii și să iubești oamenii simpli din jurul tău.” Alexandru Negurici, Delegat de
tineret al României la ONU, 2012 – 2013

Absolvent al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.
I Cuza” Iaşi, Alexandru Negurici a condus AIESEC România timp de un an şi a reprezentat
cu mândrie tinerii din România la ONU, fiind un exemplu de urmat pentru sute de tineri din
întreaga ţară. De asemenea, are o vastă experienţă profesională dobândită în Canada, Marea
Britanie şi Cehia. Momentan, este co-partener la o firmă de servicii lingvistice care îşi
desfăşoară activitatea în Londra.

„Iașul este o capitală a istoriei și a creativității. Ca o urmare firească, îl consider și o capitală
a spiritualității armene din România și a jazzului românesc, prin valoroasele personalități pe
care le-a dat ţării. Iată cel puțin două argumente care mă fac să iubesc Iașul și să susțin din
toată inima candidatura sa pentru Capitală Europeană a Culturii în 2021.” Harry Tavitian,
pianist și compozitor de jazz, Constanța

Unul dintre cei mai apreciaţi pianişti europeni, Harry Tavitian este una dintre personalităţile
care au marcat evoluţia jazzului românesc şi nu numai. Considerat de presa americană drept
cel mai important jazzman român contemporan, Tavitian a jucat un rol activ şi în apariţia
şcolilor naţionale de jazz din estul Europei, numărându-se printre pianiştii care au iniţiat şi au
desăvârşit Noul Jazz Est-European.

Peste 15 personalităţi din domenii diferite (business/antreprenoriat, teatru, muzică,
literatură, arte vizuale) şi-au arătat susţinerea pentru proiectul Iaşi 2021. În fiecare săptămână
vom dezvălui câte trei ambasadori şi testimonialele lor pentru Iaşi – Capitală Europeană a
Culturii 2021. Până acum, de pe lista susţinătorilor fac parte Dan Lungu, Ion Caramitru,
Matei Vişniec, Raluca Ştirbăţ, Teodor Corban, Moshe Idel alături de Olimpia Melinte,
Alexandru Negurici şi Harry Tavitian.

Dosarul de candidatură al Iaşului are ca temă principală şi ca slogan formula „Switch
On
” şi a fost depus la Ministerul Culturii pe 10 octombrie. Urmează ca lista scurtă cu oraşele
înscrise în competiţie să fie stabilită, în perioada 7 – 10 decembrie, de un juriu format din
doisprezece experţi, dintre care zece de la Bruxelles.