Descoperă Iașul

Despre Iaşi

“…Călător şi trecător, cum eram întotdeauna, Iaşii sunt pentru mine un popas tihnit (…). Veselia lui îmi apare în fel cu totul intelectual, sub icoana amicilor mei literaţi, adunaţi în discuţiuni şi lectură (…). O zi petrecută în Iaşi era pentru mine o sărbătoare discretă şi ales nuanţată. Mă simţeam în Iaşi mai aproape de locul ideal unde fiecare ar vrea să-şi petreacă viaţa ca nicăieri aiurea. Era, în acest oraş domnesc, cuprins de melancolia amintirilor prea mari, mai multă inteligenţă şi mai mult cult pentru cele intelectuale, decât în oricare centru românesc…”
Gala Galaction – “Iaşii-precum erau”

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Mitropolitul Veniamin Costache este cel care a avut ideea construirii unei biserici monumentale la Iaşi. Hrisovul domnesc din 8 august 1826, privind lucrările de proiectare şi construire a acestei noi biserici, este actul de naştere a Catedralei Mitropolitane. Planul bisericii a fost realizat de arhitecţii Johann Freywald şi Bucher. S-a lucrat susţinut, mai întâi între anii 1833 şi 1839, însă, din cauza căderii bolţii centrale, biserica rămâne în ruină până în anul 1880. Mitropolitul Iosif Naniescu pune a doua piatră de temelie şi, cu sprijinul autorităţilor statului, lucrările se vor finaliza în anul 1887. Arhitectul Alexandru Orăscu a refăcut proiectul măreţei biserici, renunţând la imensa cupolă centrală, iar pictura a fost realizată de maestrul Gheorghe Tăttărescu. Sfinţirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost un eveniment naţional, la ceremonie participând şi regele Carol I.

Catedrala ieşeană este o clădire monumentală, de plan dreptunghiular, marcat la colţuri de patru turle masive. Luând în considerare mărimea catedralei, arhitectul Freywald s-a abătut de la planul clasic moldovenesc şi s-a inspirat din planurile unor catedrale ale Renaşterii italiene, adaptându-le pentru catedrala ieşeană. Elementele decorative, atât în interior, cât şi în exterior, sunt dominate de stilul baroc.

Din anul 1889 a fost adusă, de la biserica “Sf. Trei Ierarhi”, racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Informaţii suplimentare despre biserici şi mănăstiri aici.

Palatul Culturii

Efigie a oraşului Iaşi, Palatul a fost construit în stil neogotic şi a reprezentat una din ultimele expresii ale romantismului în arhitectura oficială.

Ridicat între anii 1906-1925 şi inaugurat în 1926, de către Ferdinand de Hohenzollern, al doilea rege al României moderne, este creaţia cea mai importantă a arhitectului român I. D. Berindei, format la şcoala pariziană. În holul central se remarcă un mozaic figurativ, în care sunt dispuse concentric diverse reprezentări de bestiarium gotic: acvila bicefală, dragonul, grifonul, leul. Deasupra holului se găseşte un luminator în care, iniţial, a fost amenajată o seră.

Iasi_foto 12

În pofida aspectului arhaicizant, la construirea Palatului, blocurile de piatră au fost înlocuite cu materiale uşoare şi mai ieftine. În plus, la decorarea unor săli, s-a folosit în premieră un material brevetat de Henri Coandă, denumit bois-ciment şi care imita lemnul de stejar. Remarcabile sunt şi elementele de feronerie decorativă, care pot fi admirate, de exemplu, la uşile de la Sala Voievozilor. Clădirea a fost, de asemenea, dotată cu facilităţi ultramoderne pentru epoca respectivă, cum ar fi iluminatul electric, încălzitul (pneumatic), ventilaţiile, termostatele, aspiratoarele, care porneau toate de la subsol, unde se afla centrala maşinilor. De asemenea, ţinând cont de cele 14 incendii care au afectat clădirile anterioare Palatului, Berindei a ignifugat lemnăria podului, cu un produs denumit orniton, pentru acoperiş utilizând un material special – eternit.

Clădirea a servit drept Palat Administrativ şi de Justiţie, până în 1955, când a fost destinat găzduirii unora din cele mai importante instituţii culturale ale oraşului Iaşi, reunite astăzi sub denumirea de Complexul Naţional Muzeal Moldova – Iaşi.

La faima Palatului Culturii a contribuit şi ceasul cu trei cadrane din turnul clădirii. Având diametrul de 3,25 m, acestea erau decorate cu mici vitralii, reprezentând cele 12 zodii. Câte doi plăieşi, în costume naţionale, zugrăviţi pe zidul turnului, stau de strajă, încadrând ceasornicul, după modelul oştenilor pictaţi la castelul Peleş. Atât vitraliile, cât şi crenelurile, în formă de cruce ale turnului, erau luminate electric în cursul nopţii. Carillonul ceasului este un sistem de clopote acordate, o replică modernă a mecanismelor similare din Evul Mediu Occidental. Cele 8 clopote din turnul palatului reproduc, la fiecare oră exactă, “Hora Unirii. Melodia este înregistrată pe un tambur cu 69 stifturi.

Situat la parterul Palatului Culturii, în aripa vestică, MUZEUL DE ISTORIE A MOLDOVEI este continuatorul Muzeului de Antichităţi, înfiinţat de Orest Tafrali, în 1916 şi, prin cele patru secţii ale sale – preistorie şi istorie veche, istorie medievală, istorie modernă şi istorie contemporană – prezintă principalele aspecte ale dezvoltării comunităţilor umane care au trăit în spaţiul est-carpatic, din paleolitic până la cel de-al Doilea Război Mondial.

Tot la parterul Palatului, dar în aripa estică, este MUZEUL ŞTIINŢEI ŞI TEHNICII “ŞTEFAN PROCOPIU”, denumit astfel drept omagiu adus marelui savant ieşean. Muzeul, al cărui prim nucleu s-a constituit încă din 1955, include acum secţiile: energetică, înregistrarea şi redarea sunetului, telecomunicaţii, mineralogie – cristalografie. Progresele rapide ale tehnologiei informaţionale au determinat formarea unei colecţii de computere, constituind o nouă secţie.

La etaj, sunt galeriile de artă europeană şi românească ale MUZEULUI DE ARTĂ. Acesta este continuatorul celei mai vechi pinacoteci din ţară, existentă pe lângaă prima universitate modernă românească din 1860, cu un inventar incluzând donaţii ale lui Gheorghe Asachi, Scarlat Varnav, Costache Dasiade, A. Donici, V. A. Urechia, substanţial îmbogăţit de colecţia lui Costache Negri, devenită proprietate a muzeului, graţie unui gest similar, din 1874.

MUZEUL ETNOGRAFIC AL MOLDOVEI, mărturie a civilizaţiei tradiţionale, a fost înfiinţat în 1943 şi expune obiecte a căror vechime depăşeşte în multe cazuri 100 de ani. În spaţiul de vizitare, situat în aripa vestică a Palatului Culturii, la etajele I şi al II-lea, sunt prezentate: ocupaţii tradiţionale principale – agricultură, viticultură şi creşterea animalelor şi ocupaţii tradiţionale secundare – pescuitul, vânătoarea, albinăritul; instalaţii ţărăneşti, olăritul, prelucrarea lemnului, interioare tradiţionale, colecţii de măşti, ţesături şi costume populare.

Mai multe detalii aici.

Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri"

Construită în Iaşi, pe locul vechii primării, între anii 1894 şi 1896, clădirea Teatrului Naţional este considerată a fi cel mai vechi şi cel mai frumos lăcaş de acest gen din ţară.

Planurile clădirii aparţin celebrilor arhitecţi vienezi Fellner şi Helmer, care au proiectat construcţii similare în Viena, Praga, Odessa, Zurich.

Inaugurată odată cu teatrul, uzina electrică a acestuia a marcat începutul iluminatului electric la Iaşi.

Iasi_foto 19

Cu prilejul aniversării a 140 de ani de la primul spectacol în limba română, care a avut loc pe 27 decembrie 1816 la iniţiativa cărturarului român Gheorghe Asachi , teatrul ieșean primește în anul 1956, numele marelui poet, dramaturg și om de cultură, Vasile Alecsandri (1821 – 1890).

Veritabilă bijuterie arhitectonică, în interior clădirea Teatrului Naţional oferă publicului remarcabile capodopere decorative: cortina, pictată în 1896 de meşterul vienez M. Lenz şi finalizată de unul din discipoli, transpune, în centru, o alegorie a vieţii, cu cele trei vârste, iar în dreapta, alegoria Unirii Principatelor Române (Moldova, Transilvania şi Ţara Românească); cortina de fier, pictată de Al. Goltz, cu motive ornamentale dispuse simetric, separă etanş scena de restul sălii; plafonul, pictat de Al. Goltz, în culori pastelate, reprezintă alegorii paradisiace, cu nimfe şi îngeri, fiind încadrat în stucatura rococo; candelabrul, din cristal de Veneţia, cu 109 becuri.

În prezent, această clădire găzduieşte şi Opera Română.

Mai multe detalii aici.

Filarmonica de Stat “Moldova” Iaşi

Filarmonica din Iaşi, instituţie cu activitate artistică permanentă, a avut concertul inaugural la 9 octombrie 1942, sub bagheta lui George Enescu.

_MG_1250

Clădirea, care a aparţinut vistiernicului Alecu Balş, a fost construită în jurul anului 1815, în stil neoclasic, caracteristic sfârşitului sec. al XVIII-lea şi începutului sec. al XIX-lea. Ulterior, edificiul a găzduit Institutul francez Sacre Coeur, al călugăriţelor din Ordinul Notre Dame de Sion, deja existent la Iaşi, la începutul sec. al XIX-lea.

Între anii 1900-1910, Institutul francez Notre Dame a construit o completare la clădirile mai vechi ce îi aparţineau, în prelungirea vechii Case Balş, din strada Cuza Vodă, nr. 29. Cu această ocazie, a fost construită clădirea cu paraclis (capela), rezervată uzului călugariţelor şi elevelor catolice ale institutului – actuala sală de concerte a Filarmonicii. Arhitectul noului corp de clădiri a fost italianul J. Vignaly.

Pe lîngă importanţă arhitectonică, edificiul are şi una istorică şi culturală, aici avînd loc diferite manifestări artistice ale epocii. Între altele, în salonul Casei Balş s-a jucat în 1817 prima piesa de teatru în limba română, iar la 18 ianuarie 1847 a avut loc un concert, susţinut de marele pianist şi compozitor Franz Liszt.

După anul 1947, Institutul Notre Dame de Sion s-a desfiinţat. Câteva clădiri au fost atribuite Liceului de Artă “Octav Bancilă”, iar Casa Balş a adăpostit timp de trei decenii Conservatorul “George Enescu”.

În 1957, a fost inaugurată, în clădirea principală din strada Cuza Vodă, Sala de concerte a Filarmonicii de Stat Moldova, din Iaşi.

De atunci, Filarmonica ieşeană funcţionează în această clădire, avînd una dintre cele mai frumoase şi mai calitative (din punct de vedere acustic) săli de concert din ţară – Sala “Ion Baciu” (560 de locuri), la etajul I al clpdirii; de asemenea, Sala mică “Gavriil Musicescu” (300 locuri), la parter.

În timp, clădirea a fost grav afectată de cutremurele din anii 1977, 1986, 1990, cât şi de apă din pânza freatică. În anul 1991 au început lucrările de renovare.

Mai multe detalii aici.

Palatul Roznovanu

Palatul Roznovanu, reşedinţa familiei Rosetti-Roznovanu, a fost construit la dorinţa lui Iordache Neculai Roznovanu. Inaugurat cu mare fast, la 23 aprilie 1832, era cea mai frumoasă cladire din oraş.

_MG_6948

Stăpânul palatului a avut 3 soţii, iar ultima dintre ele, Maria, a deschis larg porţile palatului, pentru muzicieni şi oameni de litere.

Aici au concertat George Enescu şi Hariclea Darclee; tot aici şi-a citit poeziile Mihai Eminescu, iar balurile date de cucoana Marghioliţa erau renumite în regiune.

În anul 1891, Vasile Pogor a cumpărat palatul de la familia Roznovanu, clădirea devenind sediul Primăriei.
Între 1893-1894, construcţia a fost modificată (s-a adăugat un etaj, dar s-a desfiinţat capela), constituind pentru scurt timp reşedinţa familiei regale (Principele Ferdinand şi Pricipesa Maria).

În timpul Primului Război Mondial, între 1916 – 1918, Palatul Roznovanu a devenit sediul ministerelor şi al conducerii politice, refugiate de la Bucureşti. În 1918, în actuala sala de şedinţe a Consiliului Local, s-a întrunit Consiliul de Război al României.

Clădirea a fost restaurată, după ce incendiul din anul 1958 a distrus aproape complet etajul al doilea şi mare parte din ornamentele de la primul nivel, unde pardoseala şi coloanele de marmură conferă eleganţa holului.
Conducerea administrativă a oraşului a revenit în sediul actual în anul 1969. De atunci, în fosta sală de bal a familiei Roznovanu au loc şedintele Consiliului Local, precum şi diverse festivităţi.

Mai multe detalii aici.

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza"

Prima universitate din ţară a fost înfiinţată în anul 1860 la Iaşi, la iniţiativa domnitorului Al. I. Cuza, cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu. Sediul actual a fost inaugurat la 21 octombrie 1897, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Clădirea este o îmbinare a stilurilor clasic şi baroc, cu o intrare monumentală spre “Sala Paşilor Pierduţi”, decorataă cu picturi ample, în stil suprarealist, cu profunde semnificaţii spirituale, semnate de către Sabin Bălaşa.

Iasi_foto 18

Înfiinţarea, la Iaşi, a primei Universităţi româneşti nu trebuie apreciată drept un simplu act reparatoriu pentru sacrificiul făcut de capitala Moldovei pe altarul Unirii. Hotărârea de a transforma Iaşul în “scaun al ştiinţei, în focar al inteligenţei româneşti” (M. Kogalniceanu) se încadra în strategia generală a construcţiei culturale şi politice. Disponibilităţile ştiinţifice şi culturale ale Iaşului, organizate şi fructificate în cadrul structurilor moderne universitare, au avut drept misiune promovarea obiectivelor noului stat, constituind nucleul în jurul căruia au gravitat, nu numai speranţele, dar şi energiile româneşti ale epocii. Universitatea din Iaşi a fost primul obiectiv împlinit în strategia spirituală naţională. I-au urmat Universitatea din Bucureşti şi, apoi, Academia Română.

Absolvenţi celebri:

Universitatea din Iaşi a format savanţi de prestigiu, printre care se numără: Grigore Cobălcescu, Petru Poni, Alexandru Philippide, A. D. Xenopol, Dragomir Hurmuzescu, Alexandru Miller, Octav Mayer, Gheorghe Brătianu, Grigore T. Popa, Gheorghe Platon, Alexandru Zub şi alţii.

Mai multe detalii aici.

Biblioteca Centrală Universitară

Edificiul a fost proiectat de arhitectul Constantin Jotzu şi construit, între anii 1930-1934, de inginerul Emil Prager. Interiorul clădirii este lucrat în marmură de Carrara şi mozaic veneţian, iar exteriorul este împodobit cu coloane în stil ionic, mici frontoane triunghiulare şi medalioane cu ctitori ai neamului nostru şi intemeietori ai culturii naţionale. Iniţial, clădirea trebuia să fie sediul Fundaţiei Universitare “Ferdinand” (Ferdinand I Hohenzollern-Sigmaringen, Rege al României între anii 1914-1927).

Iasi_foto 11

La 1 Septembrie 1945 clădirea a fost cedată Bibliotecii Centrale Universitare, instituţie fondată în 1839. În 1948, statul român a decis administrarea întregului patrimoniu al Fundaţiei de către Universitatea din Iaşi.

În prezent, Biblioteca Centrală Universitară, una din cele patru biblioteci centrale din România, deţine o impresionantă colecţie de cărţi vechi şi rare.

Mai multe informaţii aici.

Parcul Copou

În secolul al XVIII-lea, domnitorul fanariot Matei Ghica a hotărât construirea unui foişor, în Copou, pentru odihnă şi recreere. Întrucât în vremea aceea nu exista o gradină publică, în care să aibă acces liber toţi cetăţenii, domnitorul Mihail Sturdza a decis înfiinţarea acestei grădini, în anul 1834. Locul ales a fost pe uliţa Podul Verde, unde odinioară era staţia de poştă a oraşului. Gradina a fost extinsă în anii 1849 şi 1852, prin cumpărarea unor terenuri invecinate, iar din anul 1860 a fost luminată cu felinare.

În parc se află cel mai vechi monument din România, construit “în scopul exprimării unor sentimente obşteşti” (cf. G. Oprescu): Monumentul Regulamentului Organic, cunoscut ca Obeliscul cu lei, realizat de Mihail Singurov, în 1834, conform proiectului propus de Gh. Asachi.

În centrul parcului Copou, lângă Teiul lui Eminescu (adevarat loc de pelerinaj pentru romantici), există bustul lui Mihai Eminescu, cât şi bustul prietenului său, Ion Creangă, ridicat în 1932. Ulterior s-a realizat Aleea “Junimea”, cu busturile din bronz ale membrilor săi.

În iunie 1984, lângă Teiul lui Eminescu s-a deschis un muzeu, în semn de omagiu adus geniului poetului. Planurile au fost realizate de arhitectul Virgiliu Onofrei, muzeul fiind inaugurat în 1989, la centenarul morţii poetului.

Mai multe informaţii aici.