Ce este FICCE?
Fundaţia Iaşi – Capitală Culturală Europeană a fost înființată în septembrie 2013 de către Primăria Municipiului Iaşi, ca urmare a dezbaterilor publice la care au participat reprezentanţi ai principalelor instituţii culturale, precum şi operatori din domeniul cultural şi creativ. Obiectivul Fundaţiei este promovarea identităţii culturale a Iaşului în străinătate şi în România şi are drept ţintă obţinerea titlului de Capitală Europeană a Culturii. Fundaţia gestionează iniţiativele locale în domeniul cultural care să fie în acord cu criteriile de evaluare a candidaturilor Comisiei Europene. De asemenea, această structură va putea atrage fonduri externe prin parteneriate cu operatori privaţi sau prin accesarea unor programe guvernamentale sau europene.
Fundația creează strategia de dezvoltare socială şi urbană bazată pe cultură a Iașului bazată, Reunește și susține eforturile creatorilor și ale operatorilor culturali din oraș Promovează manifestările artistice de înaltă ținută care vor fi parte din programul de candidatură (2014-2021).

Director executiv
Iulian Boia este absolvent al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Management (2008).  A dobândit experiență internațională de lucru atât în medii antreprenoriale, cât și în mediul corporatist, iar în calitate de membru AIESEC a urmat stagii de pregătire în Slovacia și Belgia. În 2011 a înființat o companie ce activează în domeniul industriilor creative și exportă produse în peste 7 țări din Europa.  Activează de peste 10 ani în societatea civilă ca voluntar și activist civic, este membru fondator al Fundației Comunitare Iași (dezvoltarea filantropiei locale) și al Asociației CIVICA (bună guvernare și cetățenie activă). Ca voluntar s-a implicat în proiecte și campanii civice precum Ieșenii vor aeroport (advocacy pentru reabilitarea aeroportului din Iași și creșterea numărului de curse internaționale), Turnul Nostru (revitalizare urbană) sau Cafeneaua publică (mobilizarea comunității).

Asistent director
Elena Iuliana Dornescu este de formație filolog, licențiată cu dublă specializare a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2008). A absolvit masteratul Studii Literare Românești al Universității București (2010) și cursul Politică Externă și Diplomație al Institutului Diplomatic Român, București (2013). Anterior funcției deținute în cadrul Fundației, unde manageriază proiectele europene și coordonează activitatea administrativă, a fost redactor-șef al revistei ieșene de publicitate Cityscape (2006-2008), copywriter al editurii de literatură pentru copii Noriel Maxim (2009-2010), corector și redactor al Editurii Humanitas (2010-2013) și asistent consular în cadrul Departamentului Consular, Ministerul Afacerilor Externe Român (2014-2015).

Specialist PR
Bianca-Gabriela Grigoriu a urmat cursurile Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării în cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași. S-a ocupat, în perioada studenției, de departamentul de PR al Asociației Studenților Jurnaliști. A lucrat în presă ca reporter, redactor și prezentator de știri la radio (Radio Nord Est, Radio Guerrilla), tv (Tv Bit, Tele M), colaborând în același timp și la proiecte on-line. Din mai 2011 până in februarie 2015 a fost Specialist PR al Operei Naționale Române Iași, iar din octombrie 2013 colaborează ca PR Executive la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT). De asemenea, a colaborat cu TVR Iaşi ca PR Officer (Gala Ia’şi descoperă, Seminarul Internaţional de Jurnalism 2015). În prezent, ocupă funcţia de Specialist PR al Fundaţiei Iaşi – Capitală Culturală Europeană.

Consilier juridic
Cătălina Plaiu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în anul 2008 și Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor – Specializarea Management în anul 2011, în cadrul aceleiași universităţi.
În 2012 devine inspector de specialitate în cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, Biroul Achiziţii Publice. În prezent, Cătălina este consilier juridic al Fundaţiei Iaşi – Capitală Culturală Europeană, parte a echipei responsabile de implementarea programului cultural pentru candidatura Municipiului Iaşi la titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

Responsabil financiar
Sorin Andrei Nicoleanu, economist, licențiat al Academiei de Studii Economice București, Facultatea de Comerț, are o experiență economică de peste 10 ani în management financiar, contabilitate, resurse umane. Angajat în 2013 odată cu înființarea Fundației este responsabilul financiar, se ocupă de bugetare, management financiar și elaborare proiecte europene.